Nu poti niciodata sa vorbesti despre copii generalizand la modul absolut
Trebuie sa recunosc ca cea mai autentica experienta personala pe care am avut-o vreodata a fost generata de copilul meu. Daca ar fi sa spun ceva despre copii si copilarie, as spune ca nu exista o manifestare mai intensa si mai plina de invataminte decat cea daruita de un copil, in orice ipostaza s-ar afla.
Nu stiu cati parinti pot spune ca-si inteleg copilul, insa, de fiecare data cand ma gandesc, parca raman cu senzatia cu fiecare parinte isi ascunde in suflet acele laturi de neinteles pe care copilul i le dezvaluie.
Enigma numita „copil” reprezinta o adevarata lupta pentru psihologii din intreaga lume, oameni mari ce se chinuie sa inteleaga de ce micutul neastamparat vrea cu orice pret sa-si introduca un bat un ureche, ori nu-i lasa cu nici un chip pe parinti sa discute intre ei. Daca veti avea vreodata curiozitatea de a va interesa cate materiale s-au publicat pe tema psihologiei copilului, ve-ti ramane cu adevarat uimiti de cat de mare este aceasta piata ce inghite informatia, procesand-o in diverse moduri si mai ales, in dieverse scopuri, pentru ca, in definitiv, raman la parerea ca multi dintre psihologii celebrii ce au patruns in acest domeniu nu sunt decat niste viitori parinti frustrati.
De exemplu, aveti idee ce parere are un parinte despre copilul sau, copil care este destul de moale, nu se misca decat rugat, ori deplasat, nu vrea decat ceea ce i se cere ori promie, etc? Stiti cumva ce crede un parint despre copilul sau mult prea agitatat, cel care rastoarna totul in cale sa? Stiti ce vrea parintele despre copilul sau normal in aparenta insta cu o inteligenta mediocra ce nu-l multumeste pe parinte insa starneste admiratia vecinii de la 1 care se zbate sa-si culeaga plodul dintr-o gaura de canal?
Sincer, nu astept un raspuns! Vreau doar sa intelegeti ca, vorba aia, „cate bordeie, atatea obiceie”. Deci, lasati-i pe psihologi in pace si spuneti-va in gand ca aveti cel mai minunat copil din lume.
